Desi nu pot spune ca te agreez, am citit topicul si incerc sa iti raspund. Am vazut ca in Ianuarie ai renuntat la fumat si in Feb. a inceput nebuneala cu respiratia grea. Aceleasi simptome le-a avut un unchi cand s-a lasat de fumat. In plus mi-a spus ca nu putea sa expectoreze.
„Avand in vedere ca nu este campanie electorala, pot sa respir si eu alaturi de cei mici aerul pe care il respira ei. Am venit incoace pentru ca este una dintre initiativele care a prins forma si pe cuvantul meu ca nu imi pare rau ca acum un an si jumatate, eu si colegii mei am inceput sa-i ajutam sa danseze, sa cante.
Anca Pandrea, în stare gravă. „Sunt conectată la tuburi de oxigen, nu pot să respir" / Foto: printscreen. Actrița Anca Pandrea a fost internată de urgență la spitalul Matei Balș din București, după ce a fost infectată cu Covid-19. Starea de sănătate a actriței s-a deteriorat după ce s-a întors de la Spitalul Militar, unde și-a făcut o serie de
O înregistrare video făcută publică zilele trecute arată cinci ofițeri ai unui penitenciar din Carolina de Nord imobilizând un deținut care spune „nu pot să respir" înainte de a-și pierde cunoștința, acesta decedând două zile mai târziu, relatează ABC News. John Neville imobilizat Foto: Captura video
Nu doar bolile gastrointestinale pot declanșa balonări și dureri (pelviene), ci și afecțiunile ginecologice, precum endometrioza sau cancerul ovarian. Un blocaj intestinal sau obstrucția intestinală poate cauza balonare, gaze, flatulență, constipație și crampe. Gastrita este o inflamație a mucoasei stomacului care poate provoca balonare.
Nu e de glumă. O insuficienţă respiratorie severă poate antrena chiar moartea. Uneori este foarte greu de depistat cauza, fiind necesare mai multe investigaţii. Este important să se afle cauza reală pentru a aplica tratamentul potrivit. Dacă nu asigurăm corpului nostru cantitatea de oxigen necesară, pot apărea diverse probleme, adesea fatale.
Tv2a1oQ. De cateva zile am o mare problema: nu mai dorm noaptea pt ca nu pot sa respir. Situatia e urmatoarea: in timp ce una din nari este f uscata (si singura pe care pot respira), cealalta este infundata in permanentza. Nara pe care respir se usuca si mai tare in timpul noptii, provocand o durere ingrozitoare la baza nasului.
Nu doar bolile gastrointestinale pot declanșa balonări și dureri (pelviene), ci și afecțiunile ginecologice, precum endometrioza sau cancerul ovarian. Un blocaj intestinal sau obstrucția intestinală poate cauza balonare, gaze, flatulență, constipație și crampe. Gastrita este o inflamație a mucoasei stomacului care poate provoca balonare.
"Nu pot respira, înseamnă că am o boală gravă de inimă sau de plămâni, mă voi sufoca, fac un stop cardio-respirator!", acestea sunt gânduri care pot însoți scurtarea respirației sau dispneea. Într-adevăr, dificultățile de respirație sunt asociate afecțiunilor respiratorii sau cardiace, dar nu indică întotdeauna o problemă medicală gravă.
O înregistrare video făcută publică zilele trecute arată cinci ofițeri ai unui penitenciar din Carolina de Nord imobilizând un deținut care spune „nu pot să respir" înainte de a-și pierde cunoștința, acesta decedând două zile mai târziu, relatează ABC News. John Neville imobilizat Foto: Captura video
Daca vorbim despre un copil mai mare sau despre un adult care respira pe gura si nu pe nas, lucrurile se schimba. Respiratia dificila pe nas face ca secretiile normale sa nu se dreneze in exterior si sa stagneze in spatele nasului. In spatele nasului, la 7 cmentimetri de nari, exista un spatiu liber.
nu pot sa respir